E’
passato quase n’anno
e
sta venenne già Natale,
tu
me scritto na cartulina
chien’e
lacreme e na prumessa:
“Tanti
auguri di Buon Natale.
Ce
vedimmo assai priesto,
primme
ca tarna n’ata estate”.
Che
bella prumessa che me fatta!
Vierno
è friddo dint’a sta casa,
pure
quanno ‘nce sta ‘o sole;
‘o
tiempo passa lentamente,
anzi,
pare ca nu’ passa maie
e
ie me stregno dint’e braccie
‘n’ombra
c’assumiglia a te.
San
Giuseppe dint’a grotta
sta
aspettanno ‘o piccerillo,
l’angiulille
tuorno tuorno
fanno
festa ch’e trumbette,
suone
e canti, ‘n’alleria,
pe’
calmà mamma Maria.
Ccà
nisciuno me cunsola,
manco
‘n’anema pietosa
ca
me tene cumpagnia.
M’arricordo
chilli tiempe,
quanno
assieme tutt’e duie
preparavemo
‘o Presepio :
na
muntagna ‘e carta pesta,
duie
pasture ch’e zampogne
e
pecurelle in quantità.
Dint’a
grotta, che priezza,
‘a
Maronna e San Giuseppe,
addenucchiati
tutt’e duie,
nnanz’a
culla ‘e paglia secca
aspettavano
‘mpazienti
c’arrivasse
il Buon Giesù.
Quanta
festa se faceva
tutt’assieme
‘int’a sta casa,
c’alleria,
s’arredeva a crepapella,
e
mo’ che tu me staie luntano
ccà
nisciuno ride cchiù.
|